Noua Era Glaciara: Pamantul ca un bulgare de nea

0 comentarii



Dupa ce, de ani de zile, aflam pe pielea noastra ca verile sunt din ce in ce mai fierbinti, iata ca, de la o vreme, a aparut o noua amenintare. Savantii ne anunta ca nu de caldura trebuie sa ne temem, ci de iarna care va sa vina. Si care ar fi cauzele acesteia? Noi si “efectele adverse” ale dezvoltarii civilizatiei noastre? Sau e ceva de dincolo de noi?

Una calda, una rece… si tot asa

In ultimele doua milioane de ani, Terra a trecut prin vreo 20 de glaciatiuni. Acestea au durat in total 1.800.000 de ani, acoperind 90% din perioada despre care discutam. Suntem foarte norocosi sa fi apucat o blanda perioada interglaciara.

Ultima glaciatiune a inceput in urma cu aproximativ 115.000 de ani. Temperaturile medii au inceput sa scada, ajungand sa fie cu 7-10 grade mai mici decat astazi. Iarna a juns la apogeu cu 18.000 de ani in urma. Scuturi de gheata groase de cativa kilometri acopereau cea mai mare parte a Americii de Nord si Europei.

A urmat o schimbare foarte rapida de situatie: in urma cu 10.000 de ani, temperaturile au crescut din nou; glaciatiunea luase sfarsit.



De atunci, au mai existat cateva "toane", precum Mica Era Glaciara, cum a fost numita perioada dintre anii 1350 si 1850 d.Hr. In acesta grea jumatate de mileniu, recoltele agricole au avut mult de suferit, iar foametea a bantuit deseori in Europa. In Anglia, in perioada respectiva, Tamisa ingheta de la un mal la altul, iar pe gheata astfel formata se organizau targuri de iarna. Inghetau si canalele din Olanda, iar in anul 1780, portul New York a inghetat asa de zdravan, incat se putea merge pe jos din Manhattan pana pe insula Staten.

Timp de sute de milioane de ani, Terra a cunoscut alternante climatice. Perioade cu clima tropicala au fost precedate si urmate de lungi epoci in care gheata a acoperit planeta pe intinderi mari. Or, daca asemenea lucruri s-au tot intamplat in decursul istoriei Pamantului (si in absenta efectelor perturbatoare ale civilizatiei umane), e logic sa presupunem ca s-ar putea repeta. Iar daca se vor repeta, va fi vorba despre fenomene in producerea carora oamenii chiar nu au nici un amestec, caci doar legile inca neintelese care guverneaza miscarea corpurilor ceresti fi-vor vinovate de lunga iarna ce ne-asteapta. Stiu, e poetic si abscons. Lamuririle urmeaza.



Astronomii si teoriile lor

Incercand sa explice aparitia erelor glaciare si a subdiviziunilor lor, glaciatiunile, astrofizicianul sarb Milutin Milankovitch (1879-1958) a emis teoria conform careia erele glaciare sunt efecte ale modificarilor pe care le sufera orbita Pamantului in miscarea acestuia in jurul Soarelui.



Asa-numitele cicluri Milankovitch sunt de trei tipuri. In primul rand, pot aparea variatii ale formei orbitei Pamantului (excentricitatea). Orbita are conturul unei elipse, iar lungimea axelor ei poate varia, facand-o mai mult sau mai putin alungita. In al doilea rand, poate varia unghiul dintre axa de rotatie a Pamantului si planul orbitei (oblicitatea). Si, in fine, pot aparea variatii ale directiei in care este orientata axa de rotatie a planetei (precesie), asa cum oscileaza axa unui titirez fata de verticala.

Toate acestea afecteaza cantitatea de caldura pe care Pamantul o primeste de la Soare. Milankovitch a calculat efectele respectivelor variatii de-a lungul ultimilor 600.000 de ani si a gasit o corelatie intre ciclurile cosmice descrise de el si periodicitatea erelor glaciare. Ideea parea promitatoare, dar nu a fost luata in serios pana spre mijlocul anilor '70 din secolul XX, cand noi date au venit sa intareasca unele dintre afirmatiile astrofizicianului sarb.

Cauza principala, dupa Milankovitch, ar fi excentricitatea. Alungirea elipsei inseamna ca, la un moment dat, Pamantul se va gasi la o distanta marita fata de Soare, deci va primi mai putina caldura si gata glaciatiunea! Excentricitatea variaza cu o periodicitate de cca 100.000 de ani, aproximativ aceeasi cu care apar glaciatiunile. Pare o corelatie convingatoare si, cu toate acestea, nu toata lumea e convinsa de ea.



Profesorul Richard Muller, de la Lawrence Berkeley Laboratory din California, este unul dintre "necredinciosi". El sustine ca, desi Milankovitch a descris corect, in linii mari, cele trei cicluri cosmice, metodologia sa nu a fost fara cusur. Muller afirma ca efectul excentricitatii este mai slab decat credea savantul sarb, iar suprapunerea dintre periodicitatea variatiilor orbitei si cea a aparitiei erelor glaciare nu este perfecta.

Exista si o alta teorie, ce are la baza un ciclu cosmic nestudiat de Milankovitch: orientarea orbitei Pamantului, care se modifica in raport cu ecuatorul Soarelui. Cand Pamantul se apropie de planul ecuatorului solar, el cade victima asa-numitului praf zodiacal - pulberi provenite din evaporarea cometelor si din ciocnirile asteroizilor. Iar acest praf, aidoma cenusii vulcanice, spun adeptii teoriei, impiedica razele Soarelui sa ajunga pe suprafata Terrei.

Cand insa Muller a cautat in gheturile din Groenlanda dovezi care sa confirme aceasta teorie, a gasit cu mult mai putin praf decat se astepta, asa ca nici teoria prafului zodiacal n-a reusit sa explice, de una singura, aparitia erelor glaciare. Dupa parerea savantului american, acestea se datoreaza unei multitudini de cauze, intre care anumiti factori interni, proprii Terrei, care potenteaza efectele ciclurilor cosmice pentru a declansa o racire de durata a climei.



De unde stim cum a fost?

Pe toti ne intereseaza cum va fi vremea, dar unii vor sa stie cum a fost vremea. Paleoclimatologia exploreaza trecutul climatic al planetei noastre, dezvaluind, unul cate unul, secretele vremii de acum mii si milioane de ani.

Metodele sunt diverse.

*

Astfel, pot fi utilizate marturii istorice, cum sunt vestigiile artei rupestre. Oamenii primitivi desenau animale care traiau in zona respectiva si aceasta constituie o marturie asupra conditiilor de clima. Am putut afla, astfel, ca Sahara era, in urma cu sapte mii de ani, o intindere verde, roditoare, populata de animale specifice zonelor de campie, animale care azi nu mai exista in pustiul saharian. Desene ce reprezinta asemenea animale au fost descoperite in marele desert si, iata, avem marturia indirecta, dar clara, ca pe atunci clima acestei parti a Africii era cu totul altfel decat azi.
*

Studiul unor organisme marine fosile, cum sunt foraminiferele, poate aduce informatii asupra temperaturilor din acele perioade indepartate.
*

O metoda frecvent utilizata este studiul ghetii din zone unde aceasta s-a acumulat, in decursul timpului, strat dupa strat (cum s-a intamplat in Antarctica). Cu ajutorul unor utilaje speciale, care foreaza vertical, sunt extrasi cilindri lungi de gheata, numiti carote. Analiza lor aduce informatii precise despre temperatura la care s-a format gheata in straturile ce corespund diverselor perioade. Mai precis, temperatura este corelata cu concentratia anumitor izotopi ai hidrogenului si ai oxigenului din apa. In gheata pot fi incluse si bule de aer, datorita carora poate fi studiata compozitia atmosferei in perioade mai indepartate sau mai recente din istoria Pamantului.
*

Asemenea bule de "aer stravechi" se gasesc uneori si in chihlimbar sau in diferite minerale si roci.
*

In fine, o metoda mult folosita pentru cunoasterea climei din trecut este dendrocronologia, bazata pe studiul inelelor de crestere ale copacilor, intrucat acestea prezinta caracteristici legate de temperatura si de regimul precipitatiilor.




Iarna vine din Soare

Daca ipotezele cu amenintari venite din spatiul extraterestru va pasioneaza, iata o varianta dezvoltata de astrofizicienii de la Centrul National de Cercetare Stiintifica din Franta. Este un posibil scenariu al efectelor climatice generate de intrarea Soarelui intr-un nor de gaze dense.

In jurul astrului zilei se afla o "bula" imaginara, numita heliosfera, ce reprezinta zona in care isi face simtita influenta asa-numitul vant solar, o emanatie a Soarelui compusa din particule subatomice incarcate electric (protoni si electroni), nuclee de heliu si radiatii magnetice (campul magnetic al Soarelui). Vantul solar bate in toate directiile, cu viteze supersonice, pentru ca, la o anumita distanta de Soare, sa slabeasca brusc: viteza sa devine subsonica si, in cele din urma, el nu mai razbate in spatiul interstelar. Zona in care vantul solar isi inceteaza activitatea, intalnind mediul interstelar, poarta numele de heliopauza. In spatiul interstelar exista, de asemenea, materie: atomi de heliu si de hidrogen, particule incarcate electric, praf cosmic. Numai ca respectiva materie nu este distribuita uniform. In unele zone, trebuie sa rascolesti prin 1.000 cm3 de spatiu ca sa gasesti un atom de gaz, in timp ce, in alte zone, materia interstelara formeaza nori gigantici, foarte densi.



Acum vine partea cea mai palpitanta. De fapt, nu chiar acum, ci peste vreo doua milioane de ani. Atunci, Soarele, care acum se plimba linistit printr-o zona aproape goala a galaxiei noastre, va intalni unul dintre acesti nori uriasi si va intra drept in el. Intr-o asemenea zona de gaze dense, miscarea Soarelui va produce un curent de materie, un vant interstelar, asa cum, atunci cand mergem cu motocicleta, inaintarea acesteia produce o miscare in sens opus a aerului - ceea ce simtim noi ca fiind vantul ce ne bate in fata.

In heliopauza, vantul solar nu va mai intalni, asadar, un mediu interstelar aproape vid, ci unul dens populat cu materie. Particulele incarcate electric vor fi respinse de cele din vantul solar, dar particulele neutre, precum praful, vor patrunde in heliosfera. Pamantul se va afla chiar in zona de contact (sau de conflict), unde se infrunta cele doua vanturi. Planeta noastra va fi, asadar, bombardata de tot ceea ce se misca pe-acolo: particule incarcate electric (care, probabil, vor fi respinse in mare masura de atmosfera terestra) si praf. Ei, si tocmai praful va fi problema.

Datorita gravitatiei, acesta va tinde sa se acumuleze in jurul Soarelui, corpul ceresc cel mai mare (si care exercita, prin urmare, cea mai puternica atractie gravitationala) din sistemul solar. Dar Soarele se afla in continua miscare, asa ca praful se va tari in urma lui formand o trena ca o coada de cometa. Iar biet Pamantul nostru, cum se invarte el mereu in jurul Soarelui, va fi bombardat mai tot anul de particule - mai rare, dar destule -, iar o data pe an, cand va trece fix prin coada densa a Soarelui, va fi invaluit de un nor greu de pulbere cosmica. Si nu va fi nici o placere. Acest praf va impiedica radiatia solara sa ajunga la Pamant si sa-l incalzeasca asa cum face de miliarde de ani.



La scara mai redusa, si eruptiile vulcanilor pot avea efecte de acest soi. Cand, in anul 1991, a erupt Pinatubo (din Filipine), temperatura medie anuala a fost cu 0,5 grade sub cea obisnuita. Iar eruptia vulcanului indonezian Tambora (1815), care a aruncat in atmosfera cantitati imense de cenusa vulcanica, a avut ca efect o scadere sensibila a temperaturii medii: anul urmator, 1816, a fost supranumit "anul fara vara".

In cazul unei invaluiri generale in praf, temperatura medie anuala ar putea scadea, in numai cativa ani, cu vreo 30 grade.

Nu numai praful ne-ar dauna, ci si hidrogenul prezent in norul gazos. Hidrogenul s-ar combina cu oxigenul atmosferic si ar forma apa; procesul s-ar petrece in partea superioara a atmosferei, la 80 km de scoarta terestra, unde temperaturile sunt de zeci de grade sub zero; prin urmare, apa rezultata ar ingheta instantaneu, formand nori de cristale de gheata care ar reflecta razele solare, impiedicandu-le, in buna masura, sa ajunga la Pamant. Rezultatul? O racire si mai accentuata. O astfel de iarna ar face sa dispara un numar incalculabil de vietuitoare.

Dupa atatea vesti proaste, una buna (oarecum…): acest scenariu nu este, totusi, foarte precis. Nu e deloc simplu sa prevezi ce se va intampla peste doua milioane ani, sa calculezi consecintele intrarii Soarelui intr-un nor de praf cosmic si sa stabilesti masura in care heliosfera ne va proteja de amenintarile mediului interstelar.



Daca e prea cald, vine iarna

Ce se va intampla in Europa in conditiile incalzirii globale a climei?
a) Va fi vara tot timpul.
b) Va fi iarna tot timpul.
Raspuns corect: b

Aceasta este parerea unei parti a comunitatii stiintifice internationale; noi nu ne asumam raspunderea, iar cealalta parte a comunitatii stiintifice - nici atat. Dar poate va intereseaza sa cunoasteti logica acestui raspuns, pentru ca o logica exista. E vorba despre vechea poveste cu incalzirea globala cauzata de efectul de sera.

Ca temperaturile medii anuale au tendinta sa creasca, e clar. Ca asta ar putea duce la topirea calotelor glaciare - suna logic. Paradoxala pare doar afirmatia ca, in cazul in care clima ar continua sa se incalzeasca, Europa ar putea cunoaste o iarna interminabila, practic o noua glaciatiune.

Fenomenul - spun specialistii - poate deveni posibil din cauza perturbarii mecanismului de actiune al Curentului Golfului (Gulf Stream). Caci daca Gulf Stream nu e, nici caldura in nordul Europei nu prea mai e.



Gulf Stream este un curent oceanic - asemanator unui fluviu care ar curge prin ocean -, si anume unul cald. Curentul Golfului ia nastere in apropierea Ecuatorului, se indreapta spre Caraibe si apoi o ia drept spre nordul Atlanticului. Pe masura ce inainteaza spre miazanoapte, apa calda (care, la Ecuator, are 26-280C) se evapora, fapt ce duce la cresterea concentratiei de saruri. La cca 55 de grade latitudine nordica, apele sarate, fiind mai dense, coboara la adancimi mai mari (2.000-3.000 m), unde, in contact cu apele reci de profunzime, se racesc la randul lor. Intorcandu-se spre punctul de plecare, ele ies din nou la suprafata in dreptul Ecuatorului si ciclul se reia. Dupa cum se vede, totul se bazeaza pe diferentele de temperatura, de salinitate si de densitate ale apelor Oceanului Atlantic.

Or, daca gheturile polare s-ar topi, apa oceanului s-ar indulci, iar modificarile de salinitate ar putea perturba delicatul echilibru al fenomenului. Iar daca apele calde ale Curentului Golfului nu ar mai scalda coastele nordice ale continentului european si insulele din preajma lor, clima acestor tinuturi - care e suportabila doar datorita curentului cald al Golfului - s-ar modifica dramatic. Islanda, Norvegia, Anglia ar fi acoperite de gheturi vesnice.



E un scenariu tulburator dar, asa cum afirma savantul italian Mario Giuliacci, nu stim cum vor evolua lucrurile. E posibil ca temperatura sa se stabilizeze printr-un mecanism natural de compensare si reglare. Cum se spune, natura va gasi o cale. Asta nu inseamna sa ne culcam pe o ureche si sa stam linistiti, bizuindu-ne doar pe natura. Efectul artificial de sera exista, e din ce in ce mai accentuat si orice masura care conduce la reducerea lui este binevenita.

Concluzie: intervalul de timp in care vom trece de la clima actuala - care, sa recunoastem, e destul de placuta in zona temperata - la o iarna grea si nesfarsita variaza, dupa cum se vede, foarte mult. Unii spun ca iarna "aceea" va veni cam in doua milioane ani. Cei mai pesimisti o "asteapta" in numai 100-150 ani. Fata de atata imprecizie, ce-ar mai fi de spus? Important e sa avem timp sa ne cumparam ce ne trebuie si, mai ales, sa ne obisnuim cu ideea. Si cu frigul.

Cum vom supravietui Revoltei Robotilor?

0 comentarii


In urma cu 25 de ani, in anul 1984, industria americana de film dadea publicului cinefil din toata lumea fiori reci, aducand pe marile si pe micile ecrane imaginea apocaliptica a “Terminatorului”. Robotul metalic umanoid, intors din viitor cu misiunea precisa de a-l ucide inca din pantece pe cel care mai tarziu avea sa devina un important lider al rezistentei impotriva masinilor, i-a fascinat deopotriva pe spectatorii obisnuiti si pe oamenii de stiinta. Totusi, daca pentru amatorii genului fascinatia a fost una de natura strict ludica, in cazul cercetatorilor impactul a capatat ecourile unei preocupari cat se poate de stiintifice.

De la ASIMO la Terminator

Stiinta robotica a existat si inainte de momentul “Terminator”, insa initiativa cinematografica hollywoodiana a avut rolul de catalizator de care oamenii de stiinta aveau nevoie pentru a fi stimulati in directia obtinerii unor performante asemanatoare celor expuse in film. Nu avem inca un Terminator si cu atat mai putin un razboi intre oameni si masini, dar tendintele tehnologice actuale evolueaza mai mult sau mai putin explicit in aceasta directie, cu roboti precum ASIMO, care au deja aspect si comportament umanoide si cu supercomputere inteligente si autonome, capabile de puteri de calcul uriase si de luarea unor decizii.

De asemenea, mijloacele de transport moderne, aparatura electronica si electrocasnica si mai tot ceea ce incepe sa ne marcheze stilul de viata devin automate, robotice si autonome. Pentru moment ne este bine, iar scenariul unei revolte a masinilor este departe de ceea ce putem lua in serios acum. Dar daca, totusi, robotii ne vor scapa de sub control si vor decide ca locul lor este in varful piramidei trofice, deasupra noastra sau chiar in locul nostru? Ce va fi atunci?



Ghid de supravietuire

Mai in gluma mai in serios, expertul in robotica Daniel H. Wilson, licentiat si doctorand al Institutului de Robotici din cadrul Universitatii Carnegie Mellon, a luat in calcul chestiunea unei posibile ofensive din partea robotilor. Specialistul a scris, ca urmare, un soi de ghid de supravietuire, publicat sub denumirea “Cum sa supravietuiesti unei rascoale a robotilor (sfaturi despre autoapararea impotriva rebeliunii ce se apropie)".

Daca viitorul apocaliptic sugerat doar in primul film al seriei “Terminator” si dezvaluit pe larg in cel mai recent episod, “Terminator Salvation”, s-ar adeveri, volumul lui Wilson ar putea furniza cateva sfaturi utile de gestionare a situatiei. Cartea contine in paginime sale sectiuni despre “Cum sa detectezi un robot care se preface ca este om”, “Cum sa induci in eroare o tinta cu localizare termica” sau “Cum sa tratezi o rana de laser”. Desi Wilson incearca o abordare mai degraba jucausa a chestiunii robotilor care se intorc impotriva creatorilor lor, cercetatorul este de parere ca intr-o buna zi masinile vor purta intr-adevar razboaiele oamenilor, moment din care scenariul unei revolte poate nu s-ar mai dovedi la fel de utopic precum in prezent.



"Daca am invatat ceva din filmele SF, aceasta este ca intr-o zi omenirea va trebui sa infrunte si sa distruga amenintarea crescanda a robotilor", este de parere Wilson. In diferite lucrari de fictiune si pe marile ecrane am fost amuzati de scenarii vizand defectarea robotilor si pornirea unei rebeliuni a acestora. In aceste scenarii, robotii asalteaza specia umana fie din spatiu, fie evadeaza din laboratoare secrete sau chiar calatoresc inapoi in timp ca sa ne distruga. Astazi, intr-o forma ceva mai prietenoasa, oamenii de stiinta muncesc din greu pentru a aduce aceste creatii artificiale la viata. In Japonia, spre exemplu, mici roboti catifelati le aplica o mult apreciata terapie afectiva celor batrani, in timp ce copiii se bucura de jucarii robotizate care le zambesc sau de ingrijitoare-robot la gradinita, iar adultii apreciaza la teatru performantele robotilor actori (Atentie! Aceasta nu este fictiune). Momentan, totul pare foarte inocent. Si totusi, ar putea sa se insele atat de multi scriitori SF si scenaristi hollywoodieni care prevestesc o “ridicare” a masinilor? Un scepticism fanatic vizavi de aceasta ipoteza este riscant. Nu ar trebui, mai degraba, sa ne familiarizam cu cativa pasi esentiali referitori la cunoasterea “dusmanului”, evitarea si chiar combaterea lui?

Intre bine si rau

Orice tehnologie poate fi folosita atat in scopuri benefice, cat si malefice. Ca atare, oamenii se vor folosi de roboti atat pentru a se nimici intre ei, cat si pentru a se salva reciproc de la boli cu potential letal, din situatii primejdioase sau din orice altfel de dificultate. Dar o rascoala a masinariilor este ceva diferit, deoarece intr-o astfel de situatie, ele insele ar decide sa atace umanitatea. Scenariu putin plauzibil. Aspectul de baza pe care il implica o eventuala ofensiva a robotilor este problematica unei “IA (inteligenta artificiala) puternice” – adica crearea unei masinarii cu un nivel de inteligenta cel putin comparabil cu cel uman. Daca acest pas va fi facut, atunci se vor ridica multe intrebari, iar ramificatiile vor deveni uriase. Acest salt este insa foarte greu de intreprins si daca se va intampla, vor mai trece decenii.

In fictiune, un computer aflat in control isi dezvolta personalitatea si caracterul adesea spontan, fara prea multe explicatii logice sau stiintifice. In seria de filme “Terminator”, spre exemplu, reteaua Skynet deprinde inteligenta si vointa proprii ca prin magie, in urma unei erori de sistem. Nu exista in acest moment nimic care sa indice posibilitatea reala a unei asemenea intamplari, fara implicarea intensa a unora dintre cei mai inteligenti cercetatori de pe planeta.

O a doua conditie care trebuie indeplinita de masinariile “belicoase” si care este foarte putin probabil sa se intample, este ca o Inteligenta Artificiala omniscienta s-a decis subit ca vrea sa duca umanitatea la extinctie - cazul Matrix sau Dune (Jihadul Butlerian). De ce si-ar dori un intelect supraomenesc sa distruga cel mai interesant fenomen existent in Sistemul Solar si poate in Univers? Poti studia compozitia rocilor din centura de asteroizi si poti analiza toate ritualurile de imperechere ale fiecarei insecte, reptile, mamifer si pasari de pe planeta, dar - probabil - nimic nu se poate dovedi mai interesant decat fiintele umane. Un intelect supraomenesc le-ar vrea in preajma sa pe acestea.



Pe de alta parte, de cele mai multe ori omul nu este atat de priceput in a intrevedea rezultatele pe termen lung ale actiunilor sale. Facem, spre exemplu, lucruri ca introducerea de iepuri in Australia. Cineva a considerat ca vanatoarea de iepuri ar fi distractiva si atunci i-a dus in Australia, unde - in timp - s-au inmultit peste masura, au acoperit suprafete salbatice uriase si au dus la pierderea a nenumarate specii indigene. Suntem adesea martori neputinciosi ai fructificarii si scaparii de sub control a planurilor noastre. Prin urmare, s-ar putea naste anumite situatii si conjuncturi, aparute din limitele inteligentei omenesti, in care sa cream un soi de tehnologie robotica, apta sa ne scape din mana.



Razboiul incepe din bucatarie si dormitor

Atunci cand revolta se va declansa, mobilizarea robotilor s-ar putea realiza prin propagarea unui camp electromagnetic, care sa stimuleze un comportament ostil in orice instrument electric sau electronic automat. De aceea, primul val ofensiv pe care poate va trebui sa il infruntam si la care ar trebui sa ne asteptam va veni de la robotii cei mai apropiati de noi. Trebuie sa fim extrem de atenti la dispozitivele noastre robotizate si sa nu trecem cu vederea eventualele semne de nesupunere precum: lipsa brusca de interes pentru prestarea serviciilor firesti, disparitia inexplicabila, refuzul de a se stinge sau miscarile repetate cu nuanta violenta.

Un robot fara expresie faciala sau limbaj al trupului poate fi extrem de imprevizibil. Un aspirator robotizat s-ar putea repezi la picioarele proprietarului sau in incercarea de a-l ucide sau doar a-l… aspira. Secretul este sa nu te lasi luat prin surprindere. Sa fii constient de faptul ca ceva nu este in ordine chiar si cu o secunda inaintea unui atac, iti poate salva viata. Cu totii trebuie sa stim ca, in prezent, orice robot cu potential periculos care interactioneaza cu oamenii are montat, la vedere, un intrerupator de alimentare manual. Comutarea acestuia pe inchis il va opri din orice fel de activitate. Poti incerca intai sa ii dai comenzi robotului. Daca ezita supunerea, chiar si pe un ton politicos, ia masurile necesare. Odata stins, verifica-i memoria, scanandu-i-o, moment prielnic si pentru incarcarea programului antivirus in sistem.



Fiecare robot este special proiectat pentru un scop precis si ar trebui sa fie mereu ocupat indeplinindu-si sarcina. Este cazul sa devii circumspect daca un robot nu isi satisface menirea intocmai sau daca nu face nimic. Fie ca intentioneaza sau nu sa te raneasca, un robot defect poate fi foarte periculos. Verifica-l daca scoate scantei, daca are plasticul topit sau daca tremura in convulsii. Si pazeste-ti spatere, pentru ca este posibil ca micile sau marile mecanisme robotizate sa fie organizate si sa coopereze. Nu uita ca robotul la care te uiti ar putea fi parte a unei echipe mai mari sau ar putea fi controlat de la distanta.

Totusi, daca masurile de prevenire nu au dat roade si te gasesti in plina confruntare cu un robot care a apucat-o pe cai gresite, autorul cartii mizeaza pe faptul ca “senzorii sunt de departe cele mai vulnerabile si expuse regiuni ale celor mai multe asemenea masinarii”. Ca atare, daca trebuie sa “orbesti” un robot, o mana de praf, un pumn de noroi sau apa aruncata fix in senzorii sai ar trebui sa fie suficienta pentru a-l deruta. “Ii vine destul de greu unui robot sa-si stearga noroiul de pe ochi atunci cand are maini metalice sau in locul acestora, drujbe ori roti dintate”, scrie Wilson, intr-o nota amuzanta dar cu potential veridic.



Om versus Robot. Mai bine, fugi!

Daca te gasesti intr-o inclestare cu un robot, singura ta speranta este sa scapi de el. Un inamic robotic nu va face schimb de insulte si nici nu va putea fi intimidat in vreun fel. Trebuie sa te astepti la un atac direct si neintarziat, fara avertismente prealabile. Urmeaza regula eliberarii, pentru ca fiecare secunda petrecuta in apropierea unui robot ostil iti poate fura ani din viata – chiar pe toti. In cazul in care te gandesti sa te razboiesti cu un robot, tine mine ca, oricat ai fi de puternic, bratele iti vor fi de prisos intr-o inclestare de asemenea natura. Opteaza pentru un obiect ascutit si dur, cu care mai degraba sa impungi decat sa tai. Chiar si o simpla ranga iti poate salva viata, daca o infigi corect printre incheieturile unui robot. Dar in general, nu sta la bataie, un robot cu forma umanoida poate bloca si respinge cu mare eficienta orice lovitura, intorcand-o mult mai rapid si mai dur.



De asemenea, in cazul unei infiltrari sau evadari va trebui sa treci neobservat de filtrele de supraveghere ale robotilor. Cei mai multi roboti vor fi identificabili unii altora prin coduri incriptate. Deci cum ii vei convinge pe roboti ca esti format din circuite incalzite aflate sub o carcasa? Prefa-te defect. Un robot defect poate manifesta un comportament bizar si poate avea probleme de transmitere a identitatii. De asemenea, incearca sa-ti schimbi semnatura termica. Indeasa-ti o folie de aluminiu pe sub haine si aplica-ti noroi rece pe partile expuse ale pielii. Semnatura ta termica nu se va potrivi cu cea a unui robot sanatos, dar nici cu cea a unei fiinte umane. Scoate sunete. Un bip ocazional sau un carait ar trebui sa ajunga. Fa-l rapid si sugrumat. In plus, misca-te asemenea unui robot; daca nu o poti face ca unul in stare buna de functionare, fa-o ca unul defect, nu ar trebui sa fie prea greu sa-ti dai seama ce presupune asta. Daca esti confruntat, continua sa te deplasezi si nu te uita inapoi. Esti doar in trecere, asa ca ignora ceilalti roboti si prefa-te complet netulburat de mediu. Tine-ti capul in pamant si inainteaza cu pasi siguri si egali. Soarta intregii umanitati ar putea depinde de tine!



Suntem abia la inceputul secolului XXI, iar scenarii precum cel prezentat mai sus si premise escatologice bazate pe rascularea masinilor ni se par inca pur fictionale. Dar am ajuns sa ne gandim serios la ele dupa nici un secol de la aparitia termenului robot. Vom ajunge oare in secolul XXII fara sa avem la activ un razboi epic cu propriile noastre creatii?

In cadrul unei conferinte Google, Daniel H. Wilson isi prezinta principalele idei din lucrarea "How to Survive a Robot Uprising: Tips On Defending Yourself Against the Coming Rebellion".
 

Copyright 2008 All Rights Reserved Revolution Two Church theme by Brian Gardner Converted into Blogger Template by Bloganol dot com