Toti suntem familiarizati cu faptul ca Sistemul Solar este o grupare cosmica elicoidala, cu un miez incandescent, Soarele, in jurul caruia orbiteaza noua planete, intre care se numara si Pamantul. La fel de bine cunoscuta, dar mai putin popularizata este prezenta in componenta Sistemului Solar a centurii Kuiper, care il incadreaza dincolo de frontiera orbitelor planetare. Aceasta este similara cu centura de asteroizi, dar de 20 de ori mai larga si de pana la 200 de ori mai masiva. Asemenea centurii de asteroizi, este formata mai ales din corpuri mici, ramasite ale formarii Sistemului Solar cu un continut ridicat de volatile inghetate precum metan, amoniac si apa. Luata in ansamblu, centura Kuiper este in sine o entitate misterioasa, iar analizata fragmentat, ofera reale chestiuni de dezbatere si controversa.
Cea mai rapida centrifuga
Planetele minuscule si celelalte corpuri care alcatuiesc centura Kuiper din jurul Sistemului nostru Solar au reprezentat dintotdeauna un grup cosmic misterios, insa acum astronomii au descoperit in randul lor ceva despre care cred ca ar putea fi cel mai ciudat obiect din aceasta parte a galaxiei.
Descoperita la data de 28 decembrie 2004, catalogata EL61 si denumita “Mos” (Craciun) pentru un timp, micuta planeta cunoscuta acum sub denumirea de “planeta pitica Haumea”, dupa zeita hawaiiana a fertilitatii, are o circumferinta egala cu cea a lui Pluto si o treime din masa acesteia, dar este formata asemenea “unui mingi uriase de rugby”, conform declaratiei lui Mike Brown de la Caltech, unul dintre astronomii care au studiat-o.
De la forma sa, pana la sateliti, Haumea este un corp ciudat, insa un obiect celest care ar putea dezvalui cateva lucruri interesante despre istoria coliziunilor din Sistemul Solar, precum si despre aspectul primordial al centurii Kuiper, care este situata dincolo de orbita lui Neptun, cea mai indepartata planeta a Sistemului Solar.
Atunci cand astronomii au identificat pentru prima oara Haumea, au remarcat o alternare cu aproximativ 25% a luminozitatii ei – cand mai stralucitoare, cand mai stinsa – o data le fiecare doua ore. Daca Haumea ar fi fost rotunda, acest lucru ar fi insemnat, cel mai probabil, ca obiectul face o miscare de revolutie la doua ore, o viteza incredibila care – teoretic – ar dezintegra-o, este de parere acelasi Mike Brown. Ca atare, astronomii au determinat ca este mai probabil ca Haumea sa fie alungita si sa aiba o rotatie completa la fiecare patru ore, ceea ce ii acorda totusi fara probleme titulatura de corp cu cea mai mare viteaza de rotatie din Sistemul Solar.
Forma neobisnuita a planetei este tocmai rezultatul rotirii sale. Din cauza fortei centrifuge, planeta este atrasa spre exterior in zona ecuatorului, formand o protuberanta. Pamantul insusi are o versiune mai putin pronuntata a acestei protuberante din acelasi motiv. Rotirea hiperactiva a lui Haumea inseamna ca daca o creatura sau orice fel de obiect ar sta pe suprafata sa, ar infrunta o gravitatie foarte diferita de cea de pe Pamant. In primul rand, ar fi retinuta cu o forta mult mai mica; cu cat planeta se roteste mai repede, cu atat tendinta de a te dezlipi de solui ei creste.
Satelitul surpriza
Dar forma asemenatoare cu cea a unei mingi de rugby pe care o are aceasta planeta si viteza rotirii ei nu sunt singurele bizarerii constatate. Humea are in vecinatatea sa si un satelit foarte neobisnuit.
Este cunoscut faptul ca unele dintre obiectele care intra in componenta centurii Kuiper au un satelit care le orbiteaza, considerat in multe cazuri a fi un corp de dimensiuni mai mici, capturat de forta gravitationala a obiectului superior. Dar se pare ca nu este si cazul lui Hi’iaka, satelitul lui Haumea, pe care oamenii de stiinta il considera prea mic pentru sa se numara printre obiectele capturate. Mai mult chiar, componeneta acestuia este formata in proportie de peste 90% din apa inghetata.
S-a dovedit ca existenta lui Hi’iaka s-ar potrivit scenariului unui corp care a lovit Haumea si a imprastiat resturi inghetate pe orbita acesteia. Haumea este suficient de mare incat sa faca o diferentiere a elementelor, asemenea Pamantului, astfel incat componentele mai dense si mai grele sa se situeze in zona miezului, iar cele mai usoare, in special gheata, sa ramana la suprafata. Asadar, urmand acest calapod de analiza, atunci cand planeta a fost acrosata de un alt corp, obiectele imprastiate au fost mai mult gheata pura de pe suprafata sa.
Marea coliziune
Observarile ulterioare ale lui Hi’iaka au ajutat la determinarea orbitei sale si au dezvaluit o noua surpriza: un al doilea satelit, denumit de astronomi Namaka. Niciun alt obiect din centura Kuiper nu mai este cunoscut sa posede mai mult de un singur satelit. Namaka este un alt produs al coliziunii care a ciobit Haumea, cel mai probabil candva in perioada de inceput a istoriei Sistemului Solar, in urma cu 4.5 miliarde de ani.
Coliziunea suspectata le spune astronomilor lucruri interesanta despre inceputurile centurii. Haumea este un obiect destul de mare si a fost, cel mai probabil, lovit de ceva de dimensiuni asemanatoare. Dar “obiectele mari sunt destul de rare” in acest context, dupa cum spune Mike Brown si de aceea, lovitura a fost ori una intamplatoare, ori centura Kuiper avea la inceputuri, in alcatuirea sa, mai multe corpuri mari decat exista in prezent.
Astronomii nu au idee ce s-ar fi putut intampla cu aceste obiecte, daca ele s-au dezintegrat ca urmare a unor coliziuni sau daca au disparut prin alte mijloace. Hi’iaka si Namaka nu sunt, totusi, singurii produsi ai suspectatei ciocniri; fragmente mai mici decat ele s-au rupt de asemenea din planeta pitica, stabilindu-se pe orbite asemanatoare de-a lungul centurii Kuiper. Acest scenariu face ca Haumea sa fie un nume foarte adecvat: Haumea este numele zeitei hawaiiene a fertilitatii si a nasterii, precum si mama multor altor zeitati hawaiiene, inclusiv a Hi’iakai si a Namakai, care s-au nascut ca bucati rupte din ea.
Cuburi de gheata
Brown si colegii sai au descoperit zece dintre cele mai mari fragmente din Haumea, imprastiate prin centura Kuiper si le-au denumit dupa alti vlastari ai zeitei. Cu siguranta si altele vor aparea sau au fost deja descoperite fara sa li se cunoasca originile. Descoperirea acestor mici resturi rezultate in urma coliziunii planetei Haumea este o oportunitate rara, acest lucru nemaiputand fi realizat nicaieri in Sistemul Solar.
Studierea fragmentelor si a distribuirii lor va face lumina nu numai asupra ciocnirii care a rupt Haumea, dar i-ar putea ajuta pe oamenii de stiinta sa inteleaga mai bine si alte coliziuni asemanatoare, precum cea care a condus la crearea Lunii din Pamantul primordial, eveniment ale carui urme sunt demult pierdute.
In situatii ca aceea, bucatile dispar cu totul, ceea ce face ca Haumea sa fie cel mai bun pariu in intelegerea altor acrosari cosmice. Aceste “cuburi mari de gheata”, asa cum le descrie Brown, reusesc, in plus, sa dezminta o notiune luata in considerare in trecut despre natura centurii Kuiper. Astronomii au crezut ca praful din aceasta regiune ar cuprinde orice obiect si i-ar masca adevarata forma si suprafata. Dar aceste fragmente arata ca niste “cuburi de gheata frumoase”, este de parere Brown. Aceasta descoperire sugereaza ca atunci cand suprafetele obiectelor din centura Kuiper sunt observate, astronomii pot presupune fara teama ca privesc suprafetele propriu-zise ale obiectelor si nu praful. In ceea ce priveste motivul pentru care praful nu a acoperit cuburile de gheata, atat Brown cat si colegii sai se abtin sa pretinda ca l-ar cunoaste.
Si mai multe mistere
In ciuda descoperirilor recente, destule aspecte raman misterioase in ceea ce priveste Haumea. Forma sa, de exemplu, nu este cunoscuta cu exactitate si nici despre structura ei interna nu se stie nimic precis. Astronomii stiu ca are un miez pietros, dar nu sunt siguri daca si acel miez are sau nu un interior metalic. O metoda de stabilire a acestui lucru ar putea fi studierea eclipselor de pa Haumea cauzate de satelitii sai; un miez de fier ar cauza anumite schimbari are timpilor acestor eclipse datorita atractiei sale mai mari.
Brown si colegii sai planuiesc sa observe aceste fenomene cu ajutorul telescoapelor de pe Pamant, in urmatorii ani. Aceasta activitate ii va ajuta pe experti sa estimeze cu o mai mare precizie si masa planetei. O observare speciala va fi facuta cu ajutorul innoitului Telescop Spatial Hubble, in numai cateva saptamani de acum. Hubble va urmari o ocultare a celor doi sateliti ai lui Haumea, un eveniment ce se intampla o singura data in 300 de ani.
Momentul trecerii unuia dintre sateliti prin dreptul celuilalt se stie ca dureaza aproximativ cinci ore. Cu ajutorul observarii precise a lui Hubble, suprapunerea va putea fi surprinsa cu o precizie de cateva secunde. Acest lucru le va spune cu exactitate cercetatorilor unde anume pe orbita lui Haumea se afla cei doi sateliti. Asemenea observari nu pot fi realizate in cazul altor obiecte din centura Kuiper – Haumea este un caz special, este singura care permite astfel de monitorizari.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu